Aventuri pe Tighiaty

duminică, 15 noiembrie 2009
- Mama, adu-mi ceaiul!
- Imediat.
- Sa fie cu doua cuburi de zahar, asa cum imi place mie. Si nu uita ca-s alergic la musetel. Daca nu ai alte plante, fierbe un furou, pune-i zahar si adu-mi-l.

Si uite asa stateam eu rezemat pe un pian imens, coplesit de ganduri si esecuri sentimentale. Stiu, ma trag dintr-un neam de viteji ca Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Vlad Tepes care-si viola victimele cu tepusele... dar poate asa se explica setea mea de adrenalina, necunoscut, mister...
Nimic din ce faceam nu parea sa imi dubleze bataile inimii mele sfasiata de lipsa de actiune.
Trebuia sa incerc si iarasi sa incerc pana imi duceam planul la indeplinire.

Clipa urmatoare ma gaseste in fata unui restaurand de pe bulevard. Ploua, iar eu, stateam nepasator cu privirea fixata pe drum, pe masinile care treceau, pe oamenii care paseau pe partea cealalta a trotuarului... simteam ca trebuie sa iau masuri si sa fac ceva care va ridica priviri si semne de intrebare.

Ma pregatesc sa traversez, ca un om normal care vroia sa treaca pe cealalta parte a trotuarului, cu umbrela in mana si cu pasii grabiti. Numai ca eu nu aveam de gand sa fac intocmai asta.
Din dreapta venea o duba cu farurile stinse - becuri arse sau nu, nu ma interesa. Stiam doar ca masina aia reprezenta unul din pionii de pe tabla mea de sah. Daca avea sa fie sah mat sau o simpla mutare periculoasa, asta ramanea de vazut.
Asa ca, clipesc de doua ori, si apoi traversez prin fata dubei cu ochii inchisi. Deodata aud un zgomot puternic, apoi deschid ochii si constat cu oarecare mirare, ca sunt intreg. Ma intorc usor cu spatele, si vad aceeasi duba alba, facuta zdrente. Chestie calculata, pura intamplare, sau destin, nu stiam a cui mana sau picior era la mijloc. Stiam doar ca-n momentul traversarii mele o alta masina a iesit in viteza de pe o strada perpendiculara si a lovit duba care avea sa ma loveasca pe mine.
Pur si simplu ma resemnasem. Impactul brusc, plonjonul pe capota, totul se dusese pe apa sambetei.



Intru in restaurant, privesc mesenii, barul, gesturile indragostitilor de la masa din colt, si apoi ma duc la toaleta. Toate cabinele erau ocupate, mai putin ultima. Intru in ea, ma desfac la slit si imi fac nevoile.
Ies apoi din cabina, cu ochii si mainile pe slitul care se hotarase sa-mi creeze dificultati.
Ridic privirea din pamant si vad un tip slab, blond, cu parul parca batut de un vant puternic, cu cosuri pe fata, care ma privea insistent.



- Hei, ai o tigara?
- Da, spun eu fara nici un fel de ezitare, poftim!
- Un foc ai?
- Da da, bineinteles. Scot bricheta si-i aprind tigara. Dupa ce imi scuipa o galeata de fum in fata, imi spune :
- Eu si cu tovarasii mei am castigat o excursie pe o insula din Grecia. Si ne mai trebuie o persoana. Ai vrea sa....?
- Aaaaa, da da, da! Spun eu incantat in sinea mea, pentru ca tocmai se ivise o noua ocazie pentru a-mi potolii spiritul scapat din lanturi. Cand plecam?

Si discutam, chestii, trestii, si ne strangem mana, desi sarisem peste spalatul pe maini.
Ajuns acasa, ma asez in patul meu, pe spate, cu mainile pe piept si ochii inchisi, precum un mort, meditand la noua mea calatorie. Aveam sa acostez pe insula in Grecia... o insula de care habar nu aveam ca exista. Tighiaty...

Ma apuc de facut bagaje, imi arunc toate zdrentele si prostiile pe care le aveam in valiza, iar timpul zbura in urma mea precum o guma scapata din gura pe capacul unui canal.
Si iata ca urmatoarele momente ma surprind pe o barcuta, alaturi de 4 tipii ciudati, indreptandu-ne spre Tighiaty, indrumati de o busola crapata si o harta care intrase la apa.
Pur si simplu adoram apa, imi placeau valurile indraznete care ne leganau barca, iubeam flegmele de apa care ma scuipau pe tot corpul.

Ajungem in sfarsit la capatul hartii, si teoretic, la destinatie. Arata precum vulcanele din filmele cu, cutremure prost regizate, si descria perfect cucuiele din desenele animate. Dar imi placea!
Imi venea sa imi dau pantalonii jos si sa plonjez in gura unui rechin flamand. Dar nu aveam de gand sa fac asta.



Invadam insula, eu si cei 4 ciudati, si ne aruncam pe jos, sub un imens copac.
- Iuhuuuuuuuuuuu, am reusit omule, am reusit! zise unul din noii mei tovarasi.
- Hai sa vedem ce e pe aici, ieeeeeeeeeee, am gasit-o frate, se trezise vorbind altu'.
- Hai sa cautam ceva de mancare, ca-n ritmul asta o sa ne crape stomacele si o sa devenim gustarea de la micul dejun a aratarilor de pe aici, zic eu.
Se uitau toti la mine ca la benzile desenate cu super eroi. Dupa care imi urmeaza sfatul, si pleaca ca bezmeticii sa caute hrana prin imprejurimi.
Eu ii las in stupiditatea lor si imi vad de drumul meu.
Pe langa faptul ca ma intepasem in tot felul de plante rau voitoare, ma trezisem cu o adunatura de pasari pradatoare pe mine, al caror tel era cat se poate de evident.

La o aruncatura de bat, zarisem ceva care aducea destul de mult cu o cabana. Fug spre ea, inchid usa, si imi trag rasuflarea. Scapasem de acele pasari afurisite.
Dar nu eram singur aici. Rasuflarea unei fete speriate imi acompania suflul. Ma apropi usor si incerc sa comunic cu ea.
Statea inghesuita intr-un colt al incaperii, cu mainile fixate pe fata si cu genunchii la piept. Tremura. O ating lent cu dosul palmei si-i vorbesc :
- Nu-ti fie teama, n-am sa-ti fac nici un rau. Hai, vorbeste cu mine.
Dupa ce se opreste din tremurat, deschide ochii, si ma priveste, de parca ma studia. Se spune ca-ti dai seama de caracterul unui om privindu-l in ochi.
- Ce faci aici? ma intreaba ea... dupa care urmeaza o lunga conversatie. Imi spune ca sta aici, pe insula, dintotdeauna, si ca nu are pe nimeni. Deci, nu eram singuri pe insula.



Ma familiarizez foarte repede cu ea, si-n cateva minute devenim la fel de apropiati precum doi frati care ar ucide unul pentru altu'.
Cu timpul ma invata diverse trucuri de supravietuire, si astfel incep sa fac lucruri pe care n-am crezut niciodata c-o sa le fac. De la prinsul pestelui inotand pe fundul apei, facerea focului prin frecarea a doua bete, pana la taierea copacilor folosind anumite plante si vanatul de animale cu tepuse de copac. Calatoria aceasta avea sa imi priasca.

Si am continuat sa ma vad cu fata junglei de fiecare data cand puteam. Cei 4 nu stiau nimic de ea. Totul pana cand ceva ingrozitor s-a intamplat!
Intr-o zi, perfecta pentru explorare, cum fusesera si celelalte, ni se destainuie unul din barbati, in timp ce ne incalzeam mainile deasupra focului.
Urechile mele doreau sa respinga vocea lui, dintii mei vroiau sa nu mai scrasneasca, buzele mele se straduiau sa zambeasca. Dar pur si simplu nu puteam face asta!
- Hei baieti, ascultati aici, spune el. Imi place rau de tot insula asta fratilor. Fiti atenti aici : in partea de nord a insulei, e o cabana. Si, curios, am intrat in ea, iar acolo, hehehe, era o gagica frate, o puicuta! Sa nu ziceti ca-s baiat rau si nu va spun si voua!
Mmm, si acum simt mirosul ei. Deci, care e urmatorul? zice, el, razand cu gura pana la urechi.
Imi dadusem foarte clar seama la ce se referea. Nemernicul profitase de ea. Iar chestia asta m-a enervat la culme, nu stiu de ce, dar... in fine. Trebuia sa fac ceva!

Cum se lumineaza de zi, ii iau pe toti 4 cu mine in apa, sa prindem peste. I-am dus in zona unde stiam ca umbla rechinii, si i-am invatat sa pescuiasca intocmai cum imi aratase fata misterioasa.
Vroiam sa le vin de hac la toti!
Dupa ce ne afundam mai mult in apa, eu ma retrag... Dupa aceea stau si privesc deasupra apei.
Un curent subtire taia usor apele in doua, iar valurile line schiopatau deasupra. Presimteam ca planul meu va da roade, si... s-a intamplat. Chiar s-a intamplat!
Unul din paiele prin care cei 4 respirau dispare de deasupra apei, apoi urmatorul, apoi urmatorul, apoi urmatorul... Dupa cateva momente, acel minunat albastru al apei dispare, iar un rosu aprins patrunde apa. Se pare ca rechinii chiar adora carnea de om.
Imi parea rau pentru ei, dar si mai rau pentru fata pe care-o maltratase acel om lipsit de suflet. Iar ceilalti 4 aveau de gand sa se asigure ca acea experienta va capata de fiecare data un bis.
Nu sunt ucigas, nici nu vreau sa fiu. Insa rechinii sunt!



Intors la cabana, un suflu de tristete ma loveste... serpuiri de lacrimi imi taie calea. Sub acelasi acoperis de lemn, se afla aceeasi naiva fata pe care-o cunoscusem, si care acum plangea incontinuu. Am hotarat s-o iau de pe insula si s-o duc acasa... acasa la mine.
Toata acea sete de adrenalina si suspans disparuse. Surprins, acum puteam vedea inauntrul meu un spirit cu totul diferit... un glas pe care nu-l auzisem niciodata isi regasea ecou in interiorul meu. Ma trezisem dintr-un vis? Devenisem alta persoana? Erau intrebari care ma zdruncinau, dar ale caror raspunsuri nu aveam de gand sa le aflu.
Pentru prima data, totul in mintea mea era clar. Trebuia sa plec de pe insula impreuna cu fata aceea uitata de lume. Trebuia sa fac asta. Trebuia...

Pregatesc barca, si-n cele din urma o conving sa vina cu mine, prin mijloace mai mult sau mai putin ortodoxe. Dar mai putin conteaza asta.
Ceea ce conteaza e ca ma indreptam spre casa cu o fata pe care abia am cunoscut-o, o fata inocenta si naturala, o fata parca desprinsa din povestile copilariei, o fata al carei suflet nu fusese penetrat de lumea reala si de efectele ei dezastruoase. O fata alaturi de care stiam ca vreau sa-mi petrec fiecare clipa pana la ultima suflare.
Iar trecut in nefiinta, aveam de gand sa-i insotesc fiecare pas, fiecare clipire, fiecare zambet... pana-n cel de-al 12-lea ceas cand aveam sa ne strangem din nou in brate.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa cu numarul 25 sponsorizata de Hostway.

9 comentarii:

Iulia Mihai spunea...

Vai de capu meu mai Johnny, da ce lung e! :))
Puteai foarre usor sa faci ceaiul ala dintr-o soseata purtata, ce sa te complici cu aroma de furou?:))

Cat despre rudele tale ecvestre, stiam eu ca e ceva nobil in tine :D
Multa bafta :)

PCNews spunea...

WOW! Ai avut imaginatie nu gluma! Felicitari si pentru viteza :)

Andrei spunea...

cel mai mult imi place cum ai facut trecerea din real in lumea visurilor...aduce putin cu Eliade, La Tiganci...ceea ce nu e rau deloc

(Dreampoet, contul de Google)

FELICIA spunea...

Inca o dovada ca romanul da frau liber imaginatiei cand nu e ingradit de conditii, idei impuse, diverse tipuri de cenzura. Felicitari!

e-Lari spunea...

Asta da imaginatie!

Foarte frumos scris.

Si uite asa, Johhny a dat peste fata visurilor sale...
As fi vrut sa vad si continuarea. :D

e-Lari spunea...

Iarta-ma... Johnny* :D

Si altceva ce am uitat...
Felicitari si multa bafta in continuare!

Molie pe creier spunea...

Facem un schimb de link-uri?

Iulia spunea...

Iubirea se regaseste oriunde, ea sta la baza existentei noastre! Felicitari pentru articol si multa bafta :)

florytutu spunea...

Ziua e pentru negustori...noaptea pentru scriitori!...

Felicitari pentru articol si pentru faptul ca alegi sa iti petreci atat de mult timp pe blog!